Schimbare de macaz

M-am gândit să schimb puțin macazul și să mă vulnerabilizez mai mult în aceste postări, căci mi-am dat seama că este mai natural așa, decât să fiu sfătos. Până la urmă cine sunt eu, ca să fiu sfătos? Sunt doar un om simplu, foarte simplu aș putea spune.

Și cred că este cel mai corect să fiu sincer, iar dacă este să atrag pe cineva, să o fac prin această sinceritate și autenticitate, nu printr-o falsă părere de sine. 

Deci, am să vă mărturisesc că îmi este destul de greu la nivel sufletesc și la nivel mental. Și poate că m-ați putea judeca că vreau să devin coach, în condițiile în care eu nu sunt în echilibru cu mine însumi. Cel puțin nu echilibru total. Însă eu cred, că tocmai această slabiciune a mea, este de fapt super-puterea mea. Fără doza mare de suferință prin care am trecut, nu aș putea să îi înțeleg pe oameni și să îi ajut. 

O persoană care nu a suferit niciodată, nu cred că are cum să-i înțeleagă pe semenii săi la un nivel profund. Cum să înțelegi pe cineva care se află într-o relație abuzivă, dacă tu nu ai fost niciodată într-o relație abuzivă? Cum să înțelegi un om trist, dacă tu nu ai fost trist? Cum să înțelegi un om dependent, dacă tu nu ai fost dependent? Nu prea ai cum. 

Vreau, ca în aceste postări, să nu îmi mai fie frică să exprim exact ceea ce simt. Foarte multă vreme mi-am adaptat mesajul, la ceea ce credeam că vor alții să audă, dar mi-am dat seama că efectiv nu are sens. Oamenii oricum înțeleg numai ceea ce vor, sau ceea ce pot să înțeleagă, în funcție de propria lor experiență de viață. Deci, nu are sens să caut să fac pe plac, mai ales că nu este nimeni obligat să citească. O vor face doar aceia care vor simți VALOARE în aceste mesaje. Sunt sigur că aceste mesaje nu vor fi citite de persoanele care m-au respins și care m-au nesocotit, dar sincer ca să fiu, o parte din mine ar dori lucrul acesta. O parte din mine ar dori ca toate persoanele care mă urăsc (și sunt câteva) să mă ierte. O parte din mine ar vrea să demonstreze...hei...sunt aici...nu sunt chiar așa de prost...nu sunt chiar așa de nebun...hei...am și eu nevoie să fiu văzut și validat.

A trecut totuși foarte multă vreme din viața mea, pe care am petrecut-o gândindu-mă la persoane care mi-au făcut rău. Din perspectiva lor, ele nu au făcut rău, ci am fost eu prea sensibil. Așa să fie oare? Puteam eu oare să am capacitatea să nu sufăr? Puteam eu oare să mă descurc mai bine având așa părinți disfuncționali? Nu știu dacă puteam. Habar nu am. Dumnezeu știe.

Tot ce știu este că acum am 36 ani și trag foarte tare pentru a-mi îndeplini visurile. Trag tare pentru că știu că dacă renunț, totul se va nărui, dar dacă nu renunț este absolut imposibil să nu devin un om mai bun. Bine, nu suficient de bun pentru cei care m-au respins, dar extrem de bun pentru cei care vor avea ochi să vadă partea bună din mine. 

Iar pe final, vreau să mulțumesc tuturor celor care au în prezent un impact pozitiv în viața mea. Ei sunt vindecători și restauratori fără ca să știe asta. Le mulțumesc tuturor celor care mă plătesc la montajele de mobilă și le mulțumesc și celor care nu mă plătesc și nu mă miluiesc, deoarece mă obligă să mă rog și mai tare către Dumnezeu, ca să primesc milă de la El. 

Pace!